“Cine scrie, să ia seama la cum, ce și, mai ales, de ce scrie – căci are o mare responsabilitate nu doar față de sine însusi, ci și față de toti ceilalți. […] Am ajuns la articolul tău căutând dacă Osho ar fi făcut referiri la Pavel din Tars”
Mulțumesc pentru atenționări…! Observațiile erau făcute la o referire despre filozofia lui Osho (1931-1990), neavenită contextului dat.
Atunci, ce putem spune despre politică, partidele politice și oamenii care le reprezină? Ei nu au nici o responsabilitate, înțeleg, iar noi…ca simpli cetățeni…avem o mare responsabilitate.
Per global îi scuzăm la grămadă, cum face Ponta acum cu cei vinovați și buni de plată sau închisoare – dă o amnistie generală care, crede el, dă bine la alegerile prezidențiale, dar probabil va pica cu brio – sau ceilalți din celelalte tabere, fiecare cu demagogia lui.
Despre Osho și filozofia sa, nu am altă părere decât ceea ce se poate citi printre rândurile articolului scris (la cald) în 1993, nu cu mult timp după decesul lui Osho. Știu că el propovăduiește iubirea…; după cum și Comunismul: bunăstarea comună tuturor…
***
Un tânăr prieten, încă din primii ani de liceu a fost prins de ițele spirituale lansate de Osho, de la primele lor întâlniri virtuale, care, ca o ancoră nevăzută l-a tras în jos și l-a îndepărat de familie, de prieteni, de societate, de facultate, de serviciul avut la Primăria Județeană (ca expert în utilizarea calculatorului), înstrăinnându-l de sine și de ceilalți, dar permanent atras de magnetul „spiritului osho”. Acea filozofie (nebună) nu i-a fost utilă deloc timp de peste 15 ani, din contră.
***
Articolul la care mă refer aici (Welcome to Club Meditation: Bhagwan Shree Rajneesh), l-am citit acum pentru a avea o bază recentă și comună, pentru a ține cont de sfaturile prietenești primite azi. Sunt multe, foarte multe de spus, dar nu voi spune mai nimic, fiecare nu poate lua decât după puteri și dorințe.
Osho (Bhagwan Shree Rajneesh) – este un mare învățat al lumii, cu charismă, un prolific filozof, mare intreprinzător și plin de sine.
Acesta, intuind că practic nu ar putea decât să se învârtă în cerc, ca tânăr de succes profesor universitar, părăsește munca de la catedra publică, deschizându-și una privată, promovându-se pe sine și filozofia sa. Cărțile sale, numeroase, se vând ca pâinea caldă și banii curg din abundență în propriile buzunare. Asta în timp ce opera sa nici nu satură, nici nu-l îndreaptă pe om spre moralitate sau fericire; deoarece acest guru nu degeaba este supranumit “guru-sex“.
Deci, ideile, cărțile și Cluburile de religie și meditație OSHO îi aduc bani frumoși, iar guru Osho trăiește ca un nabab, manipulând, cu ușurința unui mare actor ce este, masele de oameni creduli. Dar împarte cu “generozitate” discipolilor săi doar iluzii, și acelea foarte scump plătite, cu mulți bani și deziluzii.
Cei care fac pelerinaje la astfel de Cluburi de meditație și de “refugiu religios” au toate șansele de a nu trăi normal, de a nu putea avea o căsătorie normală și fericită cum o visează tinerii (oamenii) cinstiți și morali.
O viață plină de ingredientele filozofiei osho pentru cineva care se luptă cu conștiința de-a umbla cât de cât pe drumul libertății, de a putea alege oricând altceva, nu este deloc ușoară, iar dacă balanța nu ajunge la un echilibru prea curând, omul va trece chiar prin depresii și nu puține sunt cazurile de insatisfacție și de suicid.
N-are nici în clin, nici în mânecă cu fericirea omului, ci cu încătușarea și înrobirea lui. Este total în opoziție cu religia creștină.
***
Creștinismul vine ca o necesitate penru om
Apropo de Saul din Tars, acesta era unul din cei mai mari învățați ai timpului său, fiind studentul celebrului Gamaliel, un om echilibrat și un mare profesor evreu.
Saul din Tars (evreu cu cetățenie romană, cunosctor al limbii elene), ținea aproape de Marele Preot, de sinagogă, de Legea lui Dumnezeu dată poporului prin Moise, și îi prigonea pe primii creștini răsăriți în Ierusalim și împrejurimi după înălțarea Domnului Isus la cer, și predicarea Evangheliei de către apostolii Domnului (apoi și de creștini).
Dar în timp ce a luat drumul Damascului, pentru a găsi pe cei „umblând pe Calea credinţei să-i aducă legaţi la Ierusalim … deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: “Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9: 3-4), este luminat de glasul Domnului Isus. Prigonirea și-a asumat-o Hristos, căci El trăia în creștinul prigonit.
Și Saul din Tars, acum apostolul Pavel, spune: „trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2: 20)
Întâlnirea cu Osho te schimbă, te face robul ideilor lui, iar el se înbogățește, ce credeți… proprietar al 97 de Rolls-Royce-uri!!!
Însă Isus Hristos, a abandonat slava și Gloria Sa, s-a sărăcit pe sine, îmbogățindu-ne pe mulți, numindu-ne prietenii Săi… ba chiar frați „Lui nu-I este rusine sa-i numeasca “frați”…” (Evr.2:11)
Cu alte cuvinte, Osho s-a iubit doar pe sine, fiind adulat pe cheltuiala discipolilor.
Domnul Isus este cu adevărat generos, altruist: El vine în ajutorul omului, cu lepădare de sine. El L-a prezentat pe Dumnezeu; a spus că spune și face ce a văzut pe Tatăl făcând; El face ceea ce I-a cerut Dumnezeu; Nu-și prezintă dorințele Sale, ci vine cu mandatul încredințat de Dumnezeu. El vine să ne elibereze din lanțurile oricăror filozofii, chiar și din aceea a plinătății de noi înșine.
Practic, ce poate elibera omul din robia spirituală, din superstiții?
Numai adevărul te eliberează, din orice situație.
Isus Hristos, Dumnezeu și Cuvântul adus de El și de cei care l-au scris inspirați de Duhul – sunt ADEVĂRUL.
Celelalte adevăruri parțiale nu sunt decât niște surogate, asta în comparație cu etalonul spre care eventual doar se presupune că indică în vreun fel sau altul…
Există generic doar două împărății și doi domni: Domnul Isus și Împărăția lui Dumnezeu, a luminii; și Mamona, împărăția întunericului cu toate celelalte filozofii, credințe și religii, yoga, cu marii ei oameni – Buddha, Mohamed, Confucius, Osho, Marx, Darwin, Hitler etc..
Apostolul Pavel vine și aduce credința, și învățătura primită prin Duhul. El spune pentru toți:
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia …Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.” (Efeseni 2: 1-5)
„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Romani 3:23-24)
Pe scurt, pe cineva mort nu-l poate învia decât Creatorul, e clar, nu? Dumnezeu ne-a descoperit cum o va face pentru cel care o dorește. De ce și pentru ce a creat omul: „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”(Romani 11:36)
Prin credința în El, în tot ceea ce este Evanghelia Sa, și prin pocăință (regret și abandonare a păcatului și a neascultării de Cel care ne aduce eliberarea din păcat), Dumnezeu lucrează în omul păcătos nașterea din nou, limpezindu-i conștiința, eliberând-o, astfel el putând opta în orice moment și a alege ce gândește și ce face.
Cineva care alege să creadă, credința va veni în mintea și inima lui, iar această credință îl poate duce pe o cale morală și fericită. Iar, în finalul acstei vieți, prin moarte de care avem parte fiecare (apoi va veni Judecata), moartea este momentul trecerii în lumea de dincolo, nevăzută, a veșniciei cu Domnul pe care și l-am ales fiecare.
„Veți afla adevărul, și adevărul vă va face liberi.” (Evanghelia lui Ioan 8:32)
